Nu stiu daca a fost pentru ca noaptea trecuta m-am tot sucit de pe-o parte pe alta, sau pentru ca Razvan insista de doua zile sa mergem, insa in dimineata asta nu a trebuit sa-mi zica decat de vreo 5 ori sa ma trezesc 
. Am deschis ochii, cu gandul inca la unele vise ce ma torturasera noaptea trecuta, si hai sa mergem. Poate pentru ca de fiecare data cand am mai mers la pescuit i-am amintit ca nu e chiar o pasiune de-a mea “prinsul pestelui”, poate tocmai de asta treaba mea a fost decat sa urc in masina.
Nu am regretat o secunda ca, asa cum as fi zis alta data, mi-am irosit dimineata altfel decat sa ma fi tavalit sub cearsafuri.
Masinuta era innarmata cu toate cele necesare, de altfel, cred ca dac-ar fi posibil, Razvan si-ar pune atelierul de scule pe roti si l-ar lua de fiece data cu el. La ora aia soarele ar fi trebuit sa fi fost deja sus, doar ca avea, el, alta treaba, cred. Sau poate ca s-o fi tainuit printre nori, pana am ajuns noi la locul cu pricina. Caci nu am reusit bine sa asezam scaunul, unditele si catelul, ca s-au si ivit primele raze din dimineata aceea. Tot in acelasi timp, deja se zbateau vreo 5 pestisori in caldare.
E impresionant cum in zgomotul linistei unei dimineti poti urmari fiecare pas al naturii. N-o fi , el, un rau mare, dar sigur e tot atat de darnic ca si Po-ul. Si acum ce mai conteaza daca si pestii sunt la fel de mari ca cei din Po?
Si parca incep sa-i inteleg pe cei ce se trezesc cu noaptea-n cap, isi aduc unditele in sanul naturii, ca doar’de doar’de-or prinde ceva. De fapt e atata aer in jur, ca mi se pare greu sa-l respir. E mult prea curat pentru ce m-am obisnuit sa inghit. Parca dor si urechile de atata liniste si pace. Si parca imi lipseste galagia din strada, claxonul vecinului din scara vecina si strigatele vecinei de la 2.
Mi-am ascutit si mirosul, si nu se aseamana deloc cu cel de motorina, benzina sau cel al uzinelor.
Incerc sa-i gasesc un seaman. Menta.. fan.. lucerna, iarba verde, nu-mi dau seama.. m-am pierdut, parca, intr-o lume care nu e a mea.. Nu in fiecare zi.
Nu a durat mult. A trebuit sa ma trezesc. Un miros prea cunoscut m-a readus la mal. Fumul de tigara.
Ma minunez ca ma simt cum ma simt, aici pe malul rauletului.
Toata copilaria mea am avut Nistru aproape, dar poate tocmai pentru ca eram copil, credeam ca viata in acel mod nu avea sa se mai sfarseasca.
