Un altro autunno..

Ed eccone un altro..

Non so quando sia passato ancora un anno.. Sembra essermi svegliata ad aver sentito il fruscio delle foglie sotto ai miei passi. Ho alzato lo sguardo al cielo, e mi sono resa conto che nemmeno il sole brillava come prima, che sia le nuvole erano più scure.. ed io, più triste.. In 24 anni, 18 dei quali me li ricordo, ho sempre amato l’autunno così.. Nostalgico, romantico, uguale a me al suo arrivo. Mi sento quasi pronta ai temporali che nn credo tardino ad arrivare.  Aspetto tutto quello che è bello e specifico per questa stagione. Si sono accorciate anche le giornate.. e non ho ancora ben capito se quelle dell’autunno o le nostre..

1 settembre – primo giorno di scuola.. o per lo meno cosi lo è sempre stato per me. Non potevi non sentire durante quel giorno, almeno un tintinnio di campanello – “Ci aspettano i banchi!”, voleva dire.. Quaderni nuovi, zaini nuovi o riparati, buoni a servire per un altro anno ancora, libri impazienti di essere sfogliati, classi odoranti di vernice – preparate per quando sarebbero tornati gli allievi.. Lavagne raschiate attraverso gli anni, lo stesso gesso bianco, gli stessi professori con capelli sempre più bianchi, ed ogni volta nuovi piccini per la prima volta a scuola.. Questo è l’autunno.. Si! Come dice un vecchio detto moldavo “I pulcini si contano d’autunno”! Tutti quanti siamo stati un giorno pulcini, e ognuno di noi ha aspettato quel primo giorno di scuola.

Abbiamo messo giù sulla prima pagina del quaderno l’argomento del giorno, con precisione e accuratezza.. per averlo dopo una settimana scarabocchiato e.. per niente nuovo. Siamo arrivati sempre in anticipo, la prima settimana, e abbiamo sempre trovato una scusa ai ritardi che hanno seguito.

Non siamo mai mancati alla prima assemblea scolastica, e non poteva essere chiamato primo giorno di scuola, se non avevamo almeno un fiore in mano.

Oggi non sono rimasti che ricordi, oggi ho alte preoccupazioni, ma nessuna non potrà mai più contenere tutte quelle emozioni che m’ingombravano, la mia piccola a quell’ora, ma intera personalità.

E quindi, eccomi, dopo anni, sfogliando tra le mie memorie, sulle note del suono riarso dell’autunno ed il fruscio  delle foglie..

Un altro autunno…

Inca o toamna..

Şi incă una..

Nu ştiu când a mai trecut un an… Parcă m-am trezit cand am auzit foşnetul frunzelor sub paşii mei. Am ridicat ochii spre cer, şi mi-am dat seama ca pâna şi soarele e mai pal, şi cerul mai înnorat.. şi eu sunt mai tristă.. În 24 de ani, 18 dintre care mi-i amintesc, am iubit mereu toamna aşa.. Toamna nostalgică, romantică, aşa cum devin eu odată cu sosirea ei. Parcă aştept şi ploile care nu cred că vor întârzia să vină. Aştept tot ceea ce e frumos şi specific acestui anotimp. Şi zilele sunt mai scurte.. înca nu am inţeles bine dacă cele ale toamnei sau zilele noastre..

1 septembrie – prima zi de şcoală.. sau cel puţin aşa era pe când eram eu elevă. Nu puteai să nu auzi in această zi, măcar un clinchet de clopoţel – “Băncile ne aşteaptă!”.. Caiete noi, ghiozdane noi sau cârpite şi bune pentru încă un an, cărţi dornice de a fi răsfoite,  clase cu miros de vopsea – au fost pregătite pentru când aveau să se întoarcă elevii.. Table roase de ani, aceeaşi cretă albă, aceeaşi profesori cu capete din an în an mai albe, de fiecare dată pici noi in clasa 1.. Asta e toamna.. Da! Toamna se numără bobocii! Am fot cu toţii boboci, am aşteptat cu toţii acea primă zi –  Unu septembrie – “Temă in clasă” .

Am scris pe prima pagină a caietelor atent şi grijuliu, ca mai apoi după o săptămână să-l avem mâzgălit şi.. deloc nou. Am venit mereu înainte de sunet, în prima săptămână, şi am găsit mereu măcar câte o scuză întârzierilor care au urmat.

Am fost nelipsiţi la careu, şi nu era ea, prima zi de scoală, dacă nu aveam măcar o floare în mână.

Azi am decât amintiri, azi am alte preocupări, insă nici una  nu va mai putea incape acele emoţii care-mi învălmăşeau mica pe atunci, dar întreaga-mi personalitate..

Asa ca iată-mă după ani, răsfoindu-mi memoria , sub foşnet de frunze, pe sunet de toamnă..

Incă o toamnă..

Il tramonto

Non avevo potuto osservarlo a lungo da dov’ero oggi pomerggio, però era uno dei tramonti più belli che avessi visto quest’anno. Quella palla rosso fuoco, perfettamente delineata, sembrava talmente vicina che mi faceva venir voglia di stendere la mano e toccarla.

Ci sono persone che spendono anni della loro vita per far sì, che un giorno arrivi quel tramonto glorioso che tutti sognano di avere. E mi domando se tutto questo impegno, può fare del nostro tramonto, ciò che in qualche ora, il sole, fa del suo..

Intr-o dimineata, la pescuit

Nu stiu daca a fost pentru ca noaptea trecuta m-am tot sucit de pe-o parte pe alta, sau pentru ca Razvan insista de doua zile sa mergem, insa in dimineata asta nu a trebuit sa-mi zica decat de vreo 5 ori sa ma trezesc . Am deschis ochii, cu gandul inca la unele vise ce ma torturasera noaptea trecuta, si hai sa mergem. Poate pentru ca de fiecare data cand am mai mers la pescuit i-am amintit ca nu e chiar o pasiune de-a mea “prinsul pestelui”, poate tocmai de asta treaba mea a fost decat sa urc in masina.

Nu am regretat o secunda ca, asa cum as fi zis alta data, mi-am irosit dimineata altfel decat sa ma fi tavalit sub cearsafuri.

Masinuta era innarmata cu toate cele necesare, de altfel, cred ca dac-ar fi posibil, Razvan si-ar pune atelierul de scule pe roti si l-ar lua de fiece data cu el. La ora aia soarele ar fi trebuit sa fi fost deja sus, doar ca avea, el, alta treaba, cred. Sau poate ca s-o fi tainuit printre nori, pana am ajuns noi la locul cu pricina. Caci nu am reusit bine sa asezam scaunul, unditele si catelul, ca s-au si ivit primele raze din dimineata aceea. Tot in acelasi timp, deja se zbateau vreo 5 pestisori in caldare.

E impresionant cum in zgomotul linistei unei dimineti poti urmari fiecare pas al naturii. N-o fi , el, un rau mare, dar sigur e tot atat de darnic ca si Po-ul. Si acum ce mai conteaza daca si pestii sunt la fel de mari ca cei din Po?

Si parca incep sa-i inteleg pe cei ce se trezesc cu noaptea-n cap, isi aduc unditele in sanul naturii, ca doar’de doar’de-or prinde ceva. De fapt e atata aer in jur, ca mi se pare greu sa-l respir. E mult prea curat pentru ce m-am obisnuit sa inghit. Parca dor si urechile de atata liniste si pace. Si parca imi lipseste galagia din strada, claxonul vecinului din scara vecina si strigatele vecinei de la 2.

Mi-am ascutit si mirosul, si nu se aseamana deloc cu cel de motorina, benzina sau cel al uzinelor.

Incerc sa-i gasesc un seaman. Menta.. fan.. lucerna, iarba verde, nu-mi dau seama.. m-am pierdut, parca, intr-o lume care nu e a mea.. Nu in fiecare zi.

Nu a durat mult. A trebuit sa ma trezesc. Un miros prea cunoscut m-a readus la mal. Fumul de tigara.

Ma minunez ca ma simt cum ma simt, aici pe malul rauletului.

Toata copilaria mea am avut Nistru aproape, dar poate tocmai pentru ca eram copil, credeam ca viata in acel mod nu avea sa se mai sfarseasca.

Evolutia

EVOLUTIA

Ne nastem, crestem, vrem viata s-o traim

Si daca nu, luptam si incercam sa supravietuim.

Pacat ca multi din noi au si uitat de unde provenim

Si ce ar trebui copiilor, nepotilor sa povestim!

Putini sunt cei care ar mai avea ceva de spus,

Sunt unii ce nu au curajul, si altii ce-au apus…

Putin a mai ramas din ce strabunii ne-au lasat,

Traditiile au disparut. Avem motiv – Ca ne-am… modernizat!?

Si zi cu zi, pe rand, ne transformam in “copilasi minune”.

Tot rand cu rand mai stergem din paginile Daciei strabune.

Ne intrebam ” De ce ar trebui rusine sa ne fie?

Ca vorba aia, noi am evoluat… si inspre bine!

Opriti progresul! Opriti modernizarea!

Caci ne-a intunecat, si nu ne mai gasim onoarea.

Si-n loc din groapa neagra, degraba sa iesim

Noi tot pe zi ce trece, in ea ne adancim…

Ce mai ramane a spune? Ca sa nu punem punct…

“Game Over” – Si propun, sa o luam de la-nceput.

Doar ca de data asta in loc de kilograme,

De gat, va sfatuiesc, (ca sa puteti iesi), legati-va baloane!

27 august – Monumentul lui Stefan, incoronat cu flori

La 18 ani de la declararea Republicii Moldova ca si tara independenta, monumentul lui Stefan, incoronat cu flori! M-am si emotionat, daca sincer, vazand articolele de pe Unimedia.. Se simte bucuria in aer.. zambetele de pe fetele oamenilor.. Si mai ales acea speranta, pe care o avem cu totii, spre un viitor prosper..

Si ce credeti? A trecut si tovarasul Voronin, sa puna o floare in aceasta “importanta” zi pentru dumnealui.. Doar ca inaltimea sa, nu lasa prea mult loc pentru oamenii de rand, muritorii ca noi. Asa ca a depus flori la monumentul din centru, blocand circulatia, si oprind accesul cetatenilor simpli.. Mda..

Dar, bine.. ca nu a durat mult. Si imediat ce au venit si ceilalti lideri ale celor mai importante partide , cetatenii simpli au reusit sa se apropie in mod normal d monument, iar circulatia nu a intarziat sa revina la cursul sau obisnuit.

Eh.. Moldova, tarisoara minunilor..

Nu stiu daca mandri, inca.. dar fericiti, sigur.. ar fi  fost sa vada ziua de ieri, Grigore Vieru, Doina si Ion aldea Teodorovicii si toti cei care au trait cu sfintenia si curatenia dragostei fata de tara.  Asa cum sunt aceste versuri ale marelui scriitor, inchinate Marei Adunari Nationale, atatia ani in urma..

Ridica-te, Basarabie,

Trecuta prin foc si prin sabie,

Batuta, ca vita, pe spate,

Cu biciul legii strambate,

Cu lantul poruncitoarelor strigate!

Ridica-te! Ridica-te! Ridica-te!

(Grigore Vieru)

Comunistii nu vor sa cedeze puterea

Asa se intutileaza, astazi, unul dintre articolele oferite de UNIMEDIA.

Riscam, aceeasi poveste, cea a alegerilor repetate, in Republica Moldova. Stimatul tovaras Voronin, refuza orice convorbire cu cei din AIE (Alianta pentru Integrarea Europeana), afirmand ca va purta “discutii” cu fiecare reprezentat al partidelor, ce formeaza alianta, in parte.

Acelasi Voronin, insa, nu intarzie sa ajunga la Soci, la “fratele mai mare”, Medvedev.. Sa ceara oare un sfat? Sustinere? Sa obtina “perimisiunea” de a participa la intrevederile cu partidele guvernarii actuale a Moldovei? Si ca sa vedeti, cu cata prostie poate fi inzestrata o marioneta, incat sa nu isi dea seama de jocul politic pe care il fac cei de la Moscova! Caci imediat dupa plecarea tovarasului Voronin de la Soci, Kommersant, un cotidian economic rus, titreaza “Voronin s-a străduit să nu arate rață șchioapă la Soci, declarând că ține situația din țară sub control“. Si tot din aceeasi sursa sa aflam, ca intrevederea cu Dmitrii Medvedev, a cerut-o tot nea’ Vladika, presedintele PCRM. Deci va puteti da seama de impotenta, de fapt, acestui om, daca il putem numi astfel, daca pana si aici, a trebuit sa obtina acordul de la “baditza Medvedev”!

Nu ne ramane decat sa tinem pumnii stransi, ca AIE sa reuseasca sa obtina acele 8 voturi decisive de la PCRM..

Let’s pray! Sa avem si noi un viitor mai bun.. sau, cel putin, un inceput de viitor promitator.. sa ne intoarcem si noi… ACASA..

Prieten drag

In diferite colturi ale lumii, ne-a aruncat destinul.. Da, si fie departarea si de mii de km.. imi amintesc de voi .. Iar piesa lui Claudiu, (originala – Pompilia Stoian) v-o dedic voua.. si asta pentru ca nu v-am uitat.. si imi va fi imposibil vreodata!

Orice femeie

“Cand o femeie nu mai e frumoasa,  lumea se asteapta sa fie altceva… Pe cand ea, intelege sa fie tot ce a fost pana atunci…” (Nicolae Iorga)

[http://www.youtube.com/watch?v=ITLkxSgOs6A]

Orice Femeie

Ai spus ca ochii-mi sunt flori dulci,

Si eu nu pot sa dorm de atunci,

Si de atunci tot cade roua..

Pe ochi, pe florile amandoua.

O caprioara ai spus ca sunt,

Si’aud in mine frematand,

Aud cum freamata in mine..

Padurile de taina pline..

Refren:

Orice femeie  e frumoasa,

Daca-i iubita si mireasa..

Orice femeie-i Cosanzeana,

Daca zambeste, daca iubeste, daca-i mireasa, daca e.. Mama..

La la la la [..]

O trestioara ai spus ca sunt,

Si tot ma leagana un vant,

Si tot ma leagana subtire

Un dulce vant numit iubire..

Ai spus ca sunt lumina ta,

Pe care in veci o vei canta..

Si de atunci tot ard fierbinte,

Ca lumanarea ard, iubite!

Refren:

Un sens..

Intr-o sublima infinitate

Creata cumpanit de Dumnezeu

Fara raison, in asta inexplicabila imensitate,

Ca dintr-un ou, am aparut si eu!

Si multi ce nu-si explica existenta

Ce-au aparut si ei, creati de Dumnezeu

Nu fac nimic, decat maresc vizibil consistenta

Prostiei lumii din care fac parte si eu.

Cum sa salvam acea infinitate

Pe care a creat-o Dumnezeu

Daca de-aceeasi tampenie si lasitate

Se conduc toti si ma conduc si eu?

Rastoarne’ ceru’ asupra noastra

Cei ce am fost creati de Dumnezeu,

Rastoarne’ limbi de foc albastru

Pe pacatosii printre care ma ascund si EU!

(2004)